Astă-seară, Președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat inițierea demersurilor privind derularea unui referendum național privind cele două proiecte de OUG – modificarea Codurilor de procedură penală și Legea amnistiei și grațierii. Prin acest viitor referendum național, cetățenii români vor fi întrebați dacă sunt sau nu de acord cu aceste proiecte promovate cu insistență de către PSD.

proteste impotriva amnistiei

Românii vor avea șansa de a opta pentru un stat de drept, în care cei care sunt prinși că au furat, violat sau au comis acte reprobabile să fie încarcerați și să nu beneficieze de clemență, sau vor vota pentru amnistie și grațiere și vom rămâne pentru mulți ani o națiune măruntă și săracă, dar cu conducători bogați.

În data de 22.01.2017 au avut loc ample mișcări de stradă ale societății civile, prin care oamenii și-au spus public gândurile și opiniile privind cele două proiecte de Ordonanță de Urgență – anume legea amnistiei și grațierii infractorilor și modificarea Codurilor de procedură penală.

Mitinguri au avut loc în majoritatea orașelor mari ale României. Numărul protestatarilor a fost de la câteva sute în orașe ca: Brăila (100), Galați și Craiova cu câte 400, până la câteva mii la Sibiu (peste 3000), Timișoara (4000) și Cluj-Napoca (cu 5000). Mitingul din București a fost de departe cu numărul cel mai mare de protestatari peste 28.000.

Președintele României a fost singurul om politic care a avut curajul să vină în fața protestatarilor și să le vorbească, a fost aplaudat și încurajat de oamenii prezenți la mitingul din București să ducă mai departe lupta împotriva legii amnistiei. Ceilalți politicieni prezenți la mitinguri au preferat să rămână discreți.

Ciudate sunt însă reacțiile venite din partea celor două partide care formează Guvernul – PSD și ALDE, care au criticat în termeni extrem de duri manifestanții – descriindu-i ca fasciști. Acești politicieni au mai declarat că nu vor renunța de demersurile lor privind implementarea unor proiecte privind grațierea infractorilor. Argumentele lor sunt extrem de subțiri din punct de vedere logic: aglomerarea peste limitele legale a închisorilor și condițiile precare din penitenciare.

Considerăm că trebuie luate măsuri privind condițiile din pușcării, dar nu o lege a grațiere și eliberare a corupților, ci mai degrabă o modernizare a locurilor de detenție și/sau creșterea numărului de astfel de unități.

Dintre toți actorii implicați în aceste evenimente de departe reacțiile cele mai penibile  au fost cele ale moderatorilor de la principalele televiziuni de știri, alături de invitați certați cu legea sau care sunt în urmărire penală. Aceștia i-au acuzat pe protestatarii că încearcă de-a dreptul o lovitură de stat și să răstoarne Guvernul democratic.

Acum, reacțiile lor pot fi justificate… până la un punct, după care penibilul argumentelor lor te lasă mască. Ei pot susține legea amnistiei atâta timp cât patronii pentru care lucrează sunt la pușcărie pentru fapte de corupție și subminarea economiei naționale. Cât timp patronii stau la închisoare ei nu prea și-au luat lefurile, dar de aici până la a acuza un număr destul de mare de cetățeni că încearcă să dea o lovitură de stat este deja prea mult.

Reacțiile lor sunt menite să instige anumite categorii sociale împotriva celorlalți semeni. Faptul că un număr de 3,9 milioane de români au votat PSD și ALDE nu justifică îndârjirea cu care luptă acest Guvern pentru a impune OUG privind amnistia penalilor. Aceste proiecte nu au făcut subiectul campaniei acestor partide, iar cei cca. 4 milioane de alegători nu au votat amnistia, ci măsurile populiste anunțate.

Oricum am privi lucrurile, inițierea unui referendum național privind aceste legi/OUG-uri – legea amnistiei și grațierii și modificările Codurilor de procedură penală este de bun augur și vom vedea ceea ce doresc cu adevărat românii – STAT DE DREPT SAU INFRACTORI ÎN LIBERTATE.

 

Protestele împotriva grațierii corupților îl determină pe Iohannis să inițieze referendum
Etichetat pe:                

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *