Bulgaria și România în Contextul Cooperării Teritoriale Europene - Praz News

Joi, 20 octombrie, a fost susținută conferința Bulgaria și România în Contextul Cooperării Teritoriale Europene. Evenimentul a avut loc în localitatea doljeană Cetate, iar organizatorii acestuia au fost Parlamentul European – Biroul de informare în România și Europe Direct Craiova.

Bulgaria și România în Contextul Cooperării Teritoriale Europene
Bulgaria și România în Contextul Cooperării Teritoriale Europene

După cum reiese și din titlul conferinței, subiectul a fost cel legat de cooperarea transfrontalieră dintre cele două țări vecine, România și Bulgaria. Invitații au fost europarlamentarii: Marian-Jean Marinescu (reprezentant al României) și Iskra Mihaylova (reprezentanta Bulgariei). Cei doi oficiali au prezentat pe scurt care sunt pozițiile oficiale ale instituțiilor, grupurilor parlamentare, dar și ale țărilor pe care le reprezintă în legătură cu patru teme principale: podul de la Calafat, transportul de mărfuri pe Dunăre, parcurile industriale din zonă și viitorul politicii de coeziune.

Cei doi oficiali au fost rând pe rând bombardați cu întrebări legate de aceste subiecte de interes local.

În sală au fost și reprezentanți ai oamenilor de afaceri locali, ai instituțiilor locale și reprezentanți ai ONG-urilor, care au pus pe tapet o serie de probleme ce vor trebui rezolvate pentru maximizarea rezultatelor eforturilor depuse de instituțiile europene și de guvernele celor două țări în ceea ce privește dezvoltarea zonei.

Deși timpul alocat acestor discuții a fost extrem de limitat, ceea ce a făcut ca subiectele să fie abordate extrem de general, au fost si situații când reprezentanți ai României au fost puși la zid de întrebările și intervențiile celor din sală. Este cazul noului primar al Municipiului Calafat, care întrebat fiind de către unul dintre jurnaliștii prezenți, care este proiectul personal cu care a câștigat mandatul și care sunt măsurile pe care dorește să le ia pentru dezvoltarea economică a orașului pe care-l reprezintă, a reușit să se facă de râs spunând că în cele trei luni de mandat nu a avut timp să își dea seama ce este de făcut. Pe lângă aceste afirmații a lăsat să se înțeleagă că este supărat pe faptul că drumul care leagă Podul de la Calafat de restul țării nu trece prin oraș și astfel Primăria nu poate beneficia de pe urma posibilelor taxe de tranzitare. Acest fapt trădează o mentalitate arhaică prin care singura modalitate de a face bani este aceea de a-i taxa pe cei care au idei, fac business și produc plusvaloare, în loc să vii la rându-ți cu idei de acordare de facilități pentru firme și astfel să atragi investitori în zonă.

Aceeași situație a fost și cu posibila viitoare platformă industrială ce urmează a se construi în Calafat, pentru care autoritățile iarăși nu au soluții – cine vine acolo să lucreze, care sunt facilitățile pe care le poate da Primăria Municipiului, care sunt resursele locale pe care un investitor ar putea să le folosească.

Deși spuneam anterior că timpul alocat acestei discuții a fost limitat, a fost suficient cât să ne dăm seama, încă odată, dacă mai era nevoie, de faptul că autoritățile și factorii de decizie sunt complet depășiți de situație și că ocupă funcții importante doar pentru a ridica din umeri, neputincioși și de a se plânge că lucrurile nu merg cum ar trebui.

Până când nu vom înțelege că trebuie să votăm și să numim în funcții de decizie numai oameni care au idei și proiecte, nu vom putea progresa semnificativ și ne vom regăsi perpetuu în situația de a fi complet depășiți de evenimente.

Bulgaria și România în Contextul Cooperării Teritoriale Europene
Etichetat pe:                        

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *