O să redau pe scurt cum am vazut eu mitingul de pe 10 august din Piața Victoriei de la fața locului.

Întâi trebuie să precizăm că era un eveniment anunțat de foarte multă vreme, iar autoritățile ar fi avut timp suficient să se pregătească astfel încât lucrurile să nu degenereze.

Multe organizații ale românilor plecați din țară au încercat să se mobilizeze și să organizeze un miting de amploare împotriva partidului de guvernământ în perioada concediilor, pentru că numai atunci puteau veni mulți oameni care lucrează în afara granițelor țării.

În loc să organizeze lucrurile și să aibă grijă să nu escaladeze conflictele, liderii PSD s-au întrecut în a-i denigra pe românii care își anunțau prezența la aceste miting, catalogându-i proști, anarhiști, doritori de a destabiliza țara, că se opun pensiilor la nivel european, ștergători de bătrâni la fund etc. Cu o astfel de atitudine nu puteau să se facă simpatizați de nimeni, excepție făcând propriul electorat și membrii propriului partid.

Erau conștienți că nu pot împiedica menifestația și au încercat să organizeze un eveniment de susțienere a propriului guvern și au adus din toată țara oameni cu autocarele, i-au plătit, pe unii i-au amenințat, toate acestea în speranța de a strânge un număr cât mai mare de oameni la miting pentru a crea artificial imaginea că au susținerea poporului.

Oamenii prezenți la mitingul împotriva guvernului Dancilă din 10 augut au venit pe cont propriu, unii de la mii de km distanță. Liderilor partidelor de la guvernare nu le place să vadă că românii sunt în continuare hotărâți să vină și să protesteze așa că au adoptat tacticile sovietice de propagandă și de deturnare a menifestației sau măcar de murdărire a ei.

Principalii lideri ai PSD au anunțat cu surle și trâmbițe în chiar preziua mitingului că vor dubla pensiile. Asta pentru a încerca să le comunice celor din bazinul lor electoral că ei își fac treaba și se ocupă de bunul mers al economiei, iar protestatarii sunt huligani, anarhiști și că de fapt se opun mării pensiilor.

Mai mult decât atât membrii din eșaloanele 2 și 3 din PSD/ALDE au făcut afirmații instigatoare la ură față de membrii diasporei și față de cei 200.000 de români care au venit la mitingul de pe 10 august din Piața Victoriei.

Singurii oameni care au susținut campania de ură asupra românilor prezenți la protest au fost membrii ai principalului partid de guvernământ susținuți pe alocuri și de către restul membrilor coaliției.

Pentru acești oameni este clar un singur lucru: dacă PSD-ul pierde guvernarea ei își pierd posturile și salariile imense, proaspăt mărite. Din această cauză avem tot felul de derapaje care mai de care mai aberante.

În primul rând trebuie să menționez că ceea ce relatez aici este conform celor văzute și trăite personal în timpul mitingului de pe 10 august.

Încă de la început, de când am ajuns în Piața Victoriei de la ora 16:00 am simțit că lucrurile nu sunt în tocmai cum trebuie, în sensul că oamenii prezenți la acea oră se plângeau de abuzurile jandarmilor că ar fi aruncat cu gaze lacrimogene și i-ar fi bruscat. La scurt timp m-am și convins cum stau lucrurile: la fiecare 10 minute se împrăștiau gaze asupra mulțimii din ce în ce mai numeroasă, fără un motiv anume, oamenii erau pașnici și nici urmă de instigatori. Din loc în loc se auzeau zgomote de petarde aruncate dinspre coloana de jandarmi spre mulțime. Mulțimea începea să fie din ce în ce mai iritată, dar fără să se manifeste vehement sau violent. Mulți oameni au început să plece pentru a evita inhalarea de gaze lacrimogene, dar cu toate astea piața începea să se umple pentru că veneau din umă mii de români cu gândul de a protesta.

Mi s-a părut extrem de ciudată atitudinea jandarmilor încă de la primele ore. Erau perfect echipați de scandal, se așteptau ca lucrurile să escaladeze, deși atunci când am ajuns în piață erau doar câteva mii de oameni extrem de pașnici. Jandarmii purtau deja cagule, scuturile poziționate – gata de luptă.

Erau deja prezenți jandarmii călare și jandarmi pregătiți de intervenție rapidă.

Dupa ora 18:00 când Piața Victoriei începuse să se umple vizibil, iar oamenii tot veneau timpul dintre zgomotele de petardele trase de jandarmi urmate de lacrimogene a început să scadă. Din loc în loc mai zbura din mulțime câte o sticlă (cel mai probabil goală, de plastic) către jandarmi, iar aceștia răspundeau cu exces de zel cu gaze lacriomogene aruncate direct în mulțime.

Așa au decurs lucrurile până în preajma ore 23:00, fatidica oră, când s-a simțit prezența grupurilor de ultrași care erau extrem de vocale și începeau sa fie și agresive, dar erau în grupuri mici, compacte și cu precădere în partea stâgă a cordonului de jandarmi. În același loc erau și două femei jandarm. De ce erau puse tocmai acolo cele două femei nu știu dar cunoaștem cursul ulterior al evenimentelor.

De ce jandarmii nu i-au scos din mulțime pe ultrași sau de ce li s-a permis să intre în mulțime, nu știu, putem doar specula.

Tot în preajma orei 23:00 – 23:15 o dubă a forțelor de ordine a încercat să forțeze pătrunderea prin grupul de protestatari care se retrăseseră puțin față de miezul acțiuni reprezentat de primele rânduri, cele de lângă jandarmii din fața guvernului.  Oamenii aceia doreau doar să protesteze pașnic și nu doreau răfuieli cu forțele de ordine.

Se pune întrebarea firească, la care reprezentanții jandarmeriei nu au răspuns până acum, de ce acea dubă trebuia să pătrundă tocmai pe acolo în piață (de pe bvd Nicolae Titulescu, în dreptul farmaciei Help Net), de ce nu puteau ocolii zona în care se aflau protestatarii? Răspunsul nu-l avem, dar putem specula că s-a încercat o stimulare a reacției  mai virulente a oamenilor aflați în acea parte a pieței, care erau foarte pașnici, pentru a justifica reacțiile în forță ale jandarmilor.

Mitingul de pe 10 august din Piața Victoriei
victime ale violentei jandarmilor

Așa cum era de așteptat oamenii au perceput această acțiune ca fiind o nouă agresiune a forșelor de ordine asupra lor și au încercat să le blocheze accesul în piață, fără a fii violenți, pur și simplu nu s-au dat la o parte din fața mașinii. Reacția colegilor lor aflați în fața guvernului a fost rapidă, cu extrem de mult excez de zel și chiar extrem de agresivă, încălcând procedurile standard de intervenție în astfel de cazuri . Au venit în forță aruncând cu foarte mult gaz și grenade defensive. Au aruncat cu gaz inclusiv în cei aflați la coadă la covrigi.

A fost o bulibășeală totală pentru că nimeni nu se aștepta la o astfel de reacție a jandarmilor față de oamenii pașnici.

În articolele următoare o să prezentăm și analize ale reacțiilor ulterioare ale oficialilor români.

Mitingul de pe 10 august din Piața Victoriei văzut prin ochii unui participant
Etichetat pe:            

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *