Roexit

După ce în utimii ani în multe dintre statele Uniunii Europene s-au dezvoltat o serie de mișcări ultra-naționaliste era de așteptat să vină și rândul României. Deși țara noastră se poate lăuda cu numărul cel mai mare de eurosusținători se constată și creștere a numărului de naționaliști de rit nou.

După aderarea la UE în 2007 economia României a cunoscut un avânt nemaiîntânit în istoria sa scurtă.

Chiar dacă în 2009-2010 criza economică mondială și-a făcut simțită prezența România a evoluat. Dacă facem o medie a progresului în aproape toate domeniile suntem pe plus. În cei 11 ani UE a ajutat România să se dezvolte.

Vedem prin toată țara panouri informative care ne anunță că investițiile locale s-au făcut cu ajutorul fondurilor UE. Este vorba despre drumuri, infrastructură de apă-canal, reabilitări de monumente istorice, reabilitări de școli.

Cu toate acestea și în România apar din ce în ce mai multe voci anti-UE.

De ce se întâmplă toate acestea? Simplu: pentru că euroscepticismul este în vogă. Încurajați de succesele formațiunilor eurosceptice din țările occidentale oportuniștii au și sărit la atac. Atacul pentru a putea avea acces la putere, o putere validată de popor. Cei aflați în cauză speră să se cocoațe și ei pe coama valului eurosceptic care să le aducă putere.

De ce va eșua Roexit

Ceea ce nu iau acești indivizi ultra-naționaliști în calcul este faptul că românii vâd UE ca pe un salvator. Degeaba încearcă acești oportuniști să umfle această bulă a naționalismului, pentru că ea nu va avea efect. Nu va avea efect din câteva motive:

  • Românii sunt naționaliști de conjunctură. Nu ai cu ce te mândri când ești ultimul la toate capitolele din UE.
  • Cei care postează în ultra-naționaliști sunt prea fanatici și isterici în momentul când argumentează o astfel de decizie. Nu reușesc să atragă alături de ei decât pe cei asemeni lor – care sunt reduși ca număr
  • Românii au tânjit după atenția Europei și a Occidentului toată istoria lor. Și-ar tăia singuri creanga dacă ar accepta o ieșire din UE
  • România există datorită implicării și intereselor Occidentului. Și-a obținut independența sub un conducător străin (german/prusac) plus o implicare activă a Franței.
  • Brexitul se va produce până să se materializeze acest demers – Roexit. Se va vedea cu ochiul liber care vor fi problemele Marii Britanii după ieșirea din UE. Regatul Unit va avea probleme economice majore în ciuda puternicei dezvoltări industriale și numărului mare de imigranți. Vă puteți imagina care vor fi consecințele imediate asupra României? Chiar și după anunțul începerii unui astfel de demers.
  • Brexitul le va da în cap tuturor euroscepticilor și lumea va înțelege mult mai clar rolul Uniunii și vor ignora curentele naționaliste pe viitor. Iar România nu va putea face notă discordantă.
  • Naționalismul este un curent de secol 18-19 cu puternic impact și in seculul 20, iar globalizarea este trendul secolului 21. România va fi pe val sau va fi măturată de acesta.

Sunt multe argumente pentru care demersul, inițiat de Marian Munteanu și Daniel Dragomir și promovat cu ardoare și în mediile actualei coaliții, va fi un eșec.

Singurul rezultat al acestei acțiuni va fi acela al acaparării spațiului public de la problemele importante ale României.

Roexit ca praf în ochii românilor
Etichetat pe:        

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *