Romanii sunt nostalgici - Praz News

Românii sunt nostalgici asta am putea afirma la o primă analiză a ultimului sondaj realizat de către cei de la IRES.

Sărind puțin peste o serie de analize pe care am fi îndreptățiți să le facem la vederea acestor date ale studiului celor de la IRES, putem spune că românul are memoria scurtă (evident că nu doar românul, ci și alte nații, dar asta nu ne preocupă acum). Faptul că uităm atât de repede cozile nesfârșite la lapte/pâine/ouă/carne… și lista poate continua la nesfârșit, uităm de cele 2 ore de emisie la TV, de apa caldă lipsă, lipsă căldurii, de spitalele jegoase, de lipsa autobuzelor, a posibilității de exprimare publică a gândurilor, de fptul că nu te puteai duce la greci în vacanțe ca să le furi prosoapele din hotel etc.

Se spune că: cei care nu-și cunosc istoria îi vor repeta greșelile.

Exact asta s-a întâmplat și se va mai întâmpla și cu acest popor. Uităm ce am vrut, uităm că ne-a fost rău atunci și ne întoarcem cu fața zâmbitoare către cei care ne pălmuiau decența și statutul uman, către cei care ne-au luat dreptul la o viață decentă.

Considerăm că dacă aveau părinții noștri serviciu erau mai fericiți, dar nu știam că Occidentul decadent și imperialist avea cetățeni care își permiteau să plece în alte țări în concedii, să se școlească la universități de prestigiu sau să își cumpere moșii dacă asta își doreau.

Noi nu mâncam hamburgeri și pizza, nu beam sucuri acidulate pentru că astea simboluri ale decadenței, dar ne mândream că suntem români și mâncam copite de porc (celebri adidași), pui asasinați de subnutriție, parizer făcut din gheare /pene și hârtie igienică (știu că poate unii nu cred, dar din asta se făceau alimentele, pentru că ceea ce se producea bine se ducea la imperialiști pentru plata datoriei externe).

Romanii sunt nostalgici

Aș dori ca cei care încă mai visează cu nostalgie la acel trecut să:

  • renunțe pt câteva zile la TV, la cablu (pt că nu exista atunci),
  • să se spele cu apă rece (chiar și iarna) sau să nu se spele deloc,
  • să caute alimentare doar capete de pui/gâturi și gheare , dar numai după ce au așteptat minimum 2 ore în fața magazinului în ploaie/vânt/soare,
  • să urce numai pe scări (pt că lifturile se opreau oricum din lipsă de curent sau că se stricau)
  • să meargă numai pe jos, pentru că autobuzele veneau foarte rar și pline până la refuz
  • să nu se mai ducă la coafură sau saloane de masaj – pentru că sunt simbolul imperialismului
  • singurele dăți când au voie să deschidă tv/radio obligatoriu 2 ore în care să-l asculte pe tovarășul când se laudă cu realizările mărețe
  • nu au voie să părăsească țara, decât dacă pleacă în Tadjikistan, Belarus sau Somalia și numai cu acordul tovarășilor de la partid.

După ce vor fi încercat aceste metode de detoxifiere de imperialism decadent, să fie intervievați dacă mai vor socialism. Dacă răspunsul va fi DA, atunci să li se taie automat căldura (la iarnă), apa, curentul (doar 2 ore pe zi), și li se vor impune toate celelalte condiții pentru tot restul vieții, astfel încât să resimtă că trăiesc în perioada de aur a României. Orice abatere de la cele impuse se va pedepsii aspru:

  • interogări la securitate
  • bătăi,
  • denigrarea în fața colegilor/vecinilor,
  • copiii/nepoții dați afară de la școală

Până la urmă: cine suntem noi să le impunem acestor oameni să trăiască în decadență imperialistă, când pot foarte bine să își ducă traiul ca în acea perioadă?!!

Romanii sunt nostalgici
Etichetat pe:            

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *