Calitatea sistemului de învățământ din România - Praz News

De mulți ani există o polemică aprinsă pe tema calității învățământului din România. Părerile în linii mari sunt aceleași – sistemul de învățământ din România este în criză și suferă. Totuși există divergențe cu privire la traiectoria pe care trebuie să o urmeze reformele din acest sistem. Cei mai în vârstă susțin că era un sistem mai bun pe timpul comunismului, atunci când se punea accentul pe volumul mare de cunoștințe, dar cu o componentă importantă de practică. Tabăra cealaltă susține că trebuie urmat modelul occidental, un model prezentat ca fiind mult mai prietenos cu elevul.

Spiru-Haret
Spiru-Haret

Un sistem de învățământ este în concordanță cu sistemul economic, cu ceea ce se cere pe piața muncii, astfel încât viitorul absolvent să poată fi integrat economic, să-și găsească un job prin intermediul căruia să se întrețină.

Discuțiile de genul: când era mai bine, în comunism sau acum? din punct de vedere al sistemul de învățământ, nu își au rostul. Nu se poate face o paralelă reală între cele două, din cauza faptul că România le-a experimentat in perioade diferite, înfruntând probleme diferite. Problema se pune în felul următor: ce știa elevul român acum 40 de ani și ce știe acum, cât de adaptabil era elevul înainte și cât este el acum? Aceste probleme apar în momentul când premisele și paradigmele care stau la baza construirii unui sistem se schimbă. Acestea trebuie să transforme sistemul într-un performant, cu produse de calitate (absolvenți capabili și adaptabili).

După 1989, odată cu democrația, au început să apară tot felul de docți care au ocupat funcții importante în ministere și sindicate și care au dorit să-și pună amprenta asupra învățământului, de cele mai multe ori fără o analiză riguroasă.

S-a considerat că elevul este stresat la școală, că i se dă prea mult de lucru și că nu mai poate face față, iar acest lucru trebuie schimbat. S-a încercat adoptarea unui model occidental, în care elevul are drepturi care trebuie să fie respectate. Numai că acest model s-a dovedit a fi unul falimentar. Elevul român a înțeles că are drepturi și deloc obligații, el trebuie să se ducă la școală pentru a primi o diplomă, eventual pe care să fie trecută o notă cât mai mare, iar cunoștințele și abilitățile practice sunt opționale, dacă nu chiar de prost augur.

A te duce la școală și a învăța s-a transformat între timp intr-un lucru rău. De ce să înveți când poți să ai totul de-a gata? Acest model a fost stimulat și susținut și de exemplele din media, show-bizz, politică sau sport.

Actualmente profesorul nu mai are drepturi, ci doar obligații, iar elevul nu are obligații, ci numai drepturi. S-a încercat evitarea situațiilor în care profesorii făceau abuzuri și eventual băteau elevii, dar în loc să se transforme într-o situație de echilibru, s-a trecut în extrema cealaltă când elevii îi pot lua la bătaie pe profesori fără să fie trași la răspundere.

Din aceste motive: alergatul după note, drepturile excesive ale elevilor și tirurile de critici asupra profesorilor au dus la o situație aberantă, în care o mare parte dintre elevi au note exagerat de mari, ajung să treacă dintr-un ciclu de învățământ într-altul fără să aibă un nivel de cunoștințe acceptabil, ba chiar în foarte multe cazuri elevii absolvind fără să știe să scrie și să citească fluent în limba română.

Recent am fost în câteva școli din județul Dolj pentru a susține câteva prezentări pe teme educaționale în fața elevilor. Ceea ce am văzut în toate aceste unități de învățământ a fost crunt. Un număr mare de elevi, de clasele 6-8, care nu știu să citească în limba română fraze simple, la care se mai adaugă și faptul că nu înțeleg nimic din ceea ce citesc.

Având în vedere această realitate, recent, un post de televiziune a lansat o campanie prin care ne erau prezentate situații ale unor bieți copii care sunt supuși unor terori crunte – sunt puși să învețe. Ne sunt prezentate aceste fapte ca și cum ar fi cel mai rău lucru de pe pământ. Ni se spune că elevii au atâtea teme că nici nu mai pot dormi noaptea, că sunt stresați și devin depresivi. Ne punem firesc întrebarea, cum ajung elevii români să nu mai doarmă noaptea din cauza învățatului, dar procente foarte mari dintre ei nu știu să scrie și să citească fluent în limba română?

Problema cea mai mare este aceea a modului de eșantionare a grupului țintă. Cu alte cuvinte: ce elevi sunt în categoria celor care sunt stresați de teme, iar dacă citiți cu atenție articolele postate pe site-ul televiziunii respective o să vă dați seama. Nu toți copii se duc la meditații, nu toți profesorii dau teme, nu toți copii au activități extra-curriculare. Din această categorie, a elevilor extrem de ocupați, fac parte un număr restrâns de copii, sunt doar aceia care provin din familii ai căror părinți sunt cu un statut social și venit peste medie și văd în odraslele lor instrumentele prin care să câștige un plus la capitolul imagine în grupurile de care aparțin. Doresc să își prezinte progeniturile ca mici genii pentru a se identifica și ei în grupurile de serviciu și de prieteni ca oameni speciali și extra-dotați de către mama natură.

În realitate, elevii români din ziua de azi au început să preia modelele occidentale, dar nu în ideea că folosesc instrumente și tehnici de învățare moderne, ci că trebuie să aibă tupeu, să fie ignoranți cu tot ceea ce este în jurul lor și să se ducă la școală să facă act de prezență și să facă parada modei. Actualmente elevul român petrece mai multe minute în fața oglinzii și mai multe ore în magazinele de haine, decât stă să studieze.

Cu alte cuvinte, de unde vin aceste exagerări cu elevii stresați de studiu? Probabil vin din anumite interese, acela de prezenta ceva șocant care să creeze rating. Același motiv stă și la baza extrem de multor știri în care apar profesori în situații penibile sau în care agresează elevi și astfel este prezentată situația generală.

Într-adevăr în sistemul de învățământ au pătruns în ultimii ani foarte mulți absolvenți de facultate, care și-au câștigat diplomele în situații bizare, care nu au nicio chemare către meseria de dascăl, dar care ajung să facă asta – pentru că altceva nu au de făcut. Dar soluția nu  este nici pe departe aceea de a denigra dascălii și a striga pe toate canalele că elevii sunt victimele sistemului și agresiunii profesorilor.

Elevii sunt victimele sistemului, dar asta o vor constata peste ani, atunci când vor absolvi și vor realiza că nu se pot angaja niciunde pentru că nu știu să facă nimic și vor sta să-și plângă soarta și îi vor acuza pe eventualii imigranți că le fură joburile.

Sistemul comunist, impropriu spus astfel, cred că termenul real ar trebui să fie sistemul adevărat de învățământ, era mult mai eficient ca cel actual, sau ca cele pe care dorim să le copiem, din simplul fapt că absolventul deținea o serie de cunoștințe din domenii diverse, ceea ce permitea să fie profesioniști valoroși, extrem de adaptabili și care pot să facă ușor conversia dacă era necesar (îi scoatem din analiză pe cei care și atunci treceau prin școală ca gâsca prin apă). Evident că și atunci existau carențe, dar ele trebuiau îndreptate astfel încât sistemul să fie unul adaptabil și corespunzător vremurilor actuale. De acest lucru ne putem da seama cu ușurință dacă ne gândim la românii care au plecat din țară și au reușit cu ușurință să aibă acces pe piețele externe de muncă și să fie rapid apreciați.

Generațiile actuale de elevi au un avantaj imens, dar pe care nu-l exploatează, accesul rapid la informație. În loc să profite de faptul că au posibilitatea de a primi informații în timp real de la cele mai de prestigiu școli de pe mapamond, ei preferă să stea să se joace în fața computerului sau să alerge după pokemoni.

Dacă dorim să facem cu adevărat o reformă, va trebui să căutam cu adevărat modele de succes, să perfecționăm instrumentele de învățare, să facem copiii să fie curioși, să lucreze mai mult decât o fac în mod real acum și să fie dornici de a-și depăși condiția. Părinții vor trebui implicați activ/nu excesiv, în procesul de învățare/educare și atunci succesul va fi garantat.

Calitatea sistemului de învățământ din România
Etichetat pe:            

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *